Comuna Sărmăşag are o suprafaţă de 68,38 km2 şi aparţine din punct de vedere geografic Platformei Marginale Sălăjene, la contactul Colinelor Toglaciului cu Piemontul Sălăjan, pe aliniamentele coborâte culoarelor răurilor Zalău şi Crasna.

Din punct de vedere administrativ, comuna are în componenţă următoarele sate: Sărmăşag, sat reşedinţă de comună situat la o distanţă de 30 km faţă de municipiul Zalău, Ilişua, Lompirt, Moiad, Poiana Măgura şi Ţărmure. Localitatea, centrul de comună Sărmăşag este menţionat pentru prima dată în anul 1355 sub denumirea de Sarmasagh.

Aceeaşi denumire o găsim şi în 1423. în 1466: Sármasag, în 1475 Sarmasagh, iar în sfârşit în 1487 Sármaságh. Privitor la originea denumirii localității, suntem tentați să credem că derivă din planta numită „sarma”, în limba latină „muscaris” , care este o plantă comestibilă, un fel de „ceapă sălbatică” care s-a găsit în hotarul pădurar al localității.

Celălalt element al denumirii „sag” are două înțelesuri. Prima variantă ar fi cuvântul „mulțime” sau „grămadă”. Al doilea înțeles are rădăcini în evul mediu. în limbajul popular „sagh” este echivalent cu „zonă deasă, păduroasă”.

Satul Sărmăşag poate fi încadrat în tipologia satelor de deal răsfirate, unde casele alternează cu grădinile şi livezile. Cele mai vechi urme ale unor așezări umane din actuala localitate Sărmăşag datează din epoca fierului. Tezaurul din Sărmăşag, descoperit în 1941, în timpul unor munci agricole, după mențiunea registrelor de inventar ale Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj sunt fragmentare şi prezintă numeroase rupturi.

Din tezaur fac parte două brățări simple, două brățări cu capete înfășurate, alta cu capetele terminate cu butoni conici şi alte brățări cu extremități libere, ornamentate cu capete de animale stilizate, o brățară simplă, spirală incompletă, trei fibule, un pandantiv cui şi alte patru de sârmă din argint, ce ne dau posibilitatea determinării cu precizie a obiectelor de la care provin.

Conform tradiției în timpul migrației popoarelor, dar mai ales în timpul invaziei tătara-mongole populația a trăit în zona păduroasă Boşinteu.

În 1423 primul stăpân al Sărmăşagului devine Jakcs György din Coşei. În 1475 localitatea devine proprietatea lui Alexis Samasăgi. În documentele vremii Sărmăşagul figurează cu 15 florini de aur, ca sat plătitor de impoziţ, din comitatul Solnocul de Mijloc. În 1533-zeciviala dat de Sărmăşag a primit voievodul Ştefan Báthory. În 1561 Sărmăşagul e devastat de bandele paşei de la Buda.  Începând cu 1570 a început un proces foarte lung între cei şase fii a familiei Sarmasági şi sora lor, văduva Kemény Anna. În 1610 marea majoritate a pământurilor din Sărmăşag ajunge în posesia familiei Kemény.

În 1611 principele Gábriel Báthory acordă statutul de oraş localităţii Sarmăşag. În 1640 proprietarul pământurilor din zonă devine moşierul Kemény János, care în 1661 a devenit principe al Transilvaniei, după ce a urcat pe scara ierarhică funcțiile de comite, tezaurar, comandat de oaste şi în sfârşit principe al Transilvaniei.

A decis să construiască un castel în Sărmăşag, dar moartea sa neașteptata, în urma bătăliei de la Viişoara l-a înpiedicat să înfăptuiască planul său. Castelul din Sărmăşag a fost construit în 1745 de către baronul Kemény Farkas.

Primele recensăminte datează din 1715. Atunci au fost înregistrate 99 de suflete, în prima jumătate a secolului XIX. creste simțitor numărul populației. În 1847 se ajunge la 785 de locuitori. Numărul caselor: 250. În 1869 numărul locuitorilor ajunge 1329, în 1880 ajunge la 1402.

Populaţia locală, chiar dacă nu a participat efectiv la evenimentele majore din istoria patriei, a intrat în contact şi a solidarizat cu evenimentele sociale: răscoala de la Bobălna din 1437, războiul ţărănesc din 1514, răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan din 1784. În revoluţia de la 1848 găsim voluntar participanţi la revoluţie.

În ceea ce priveşte viaţa spirituală, documentele atestă faptul că populaţia locală a îmbrăţişat religia reformată(calvină). Prima atestare este din 1646, conform unei inscripții de pe clopotul mic (dispărut în primul război mondial).

Biserica actuală a fost construită în 1806. Lista completă a preoților reformați se găseşte la arhiva bisericii reformate din localitate începând cu 1689. Despre evoluţia şi începuturile învățământului din Sărmăşag putem afirma că a fost sub auspiciile bisericii reformate. Prima atestare este din 1796. Până în 1893 școala a funcţionat în actuala curte a bisericii reformate. Din 1898 şcoala a fost preluată de stat. Lista completă a învățătorilor există în colecția Arhivei Statului de la Cluj.

În istoria localității un moment important a însemnat pietruirea drumului Sărmăşag-Hereclean, dar mai ales predarea căii ferate Carei-Jibou în 1887. Datorită poziţiei sale avantajoase Sărmăşagul a devenit un important nod de cale ferata în timpul costrucţiei căii ferate au fost observate importante zăcăminte de cărbuni, dar guvernanții nu au acordat importanţă.

Începând cu anul 1887 Sărmăşagul a primit dreptul de a ţine târgul de ţară (de două on pe an). La sfârşitul anului 80 moşiile din împrejurimile Sărmăşagului au fost cumpărate de către familiile Frochlich şi Werseber. Ei au continuat cultivarea viţei de vie şi au trecut la creşterea cailor de rasă. Actualul cămin cultural a funcţionat cu destinaţia de grajd pentru caii de rasă.

Localitatea a fost şi locul manilor incendii. Cel mai mare incendiu a avut loc în 1885 când 80% din localitate a fost mistuită de flăcări, însăși biserica a ars, rămânând doar pereţii, clopotele sau topit.

Începutul secolului XX.a înregistrat o turnură importantă în viaţa economică a localităţii, în anul 1910 s-a deschis prima gură de mină de moşia Vanicsek.

Localnicii la început au refuzat să participe la apelul făcut de proprietar, de aceea patronii au racolat forță de muncă din cătunele locuite de slovaci din Munţii Rezului. Întrucât au primit salarii atractive, localnicii au decis să aleagă meseria de mineri. Noul proprietar al minei, Kivir Leo, a urmărit obținerea unui profit maxim, neglijând măsurile de protecția muncii.

În 1913 s-a ajuns la primul conflict de muncă, sub forma distrugerii utilajelor şi instalațiilor. Noii patroni: Asner şi Spidzer au decis să investească în minerit, (construirea unei linii ferate industriale proprii, electrificare, utilaje modeme.).

Primul război mondial, dar mai ales moartea patronului intervenit în 1918 a dus la închiderea minei.

Primul război mondial a afectat foarte mult Sărmăşagul, 44 au pierit pe câmpul de luptă.

După Marea Adunare Naţională de la 1 decembrie 1918 populaţia Sărmăşagului a luat act de cunoştinţă de hotărârile luate şi s-a încadrat în structurile statului român. După război mina şi-a reînceput activitatea, la fel şi pe domeniile baronului s-a găsit de lucru.

În urma recensământului din 1920 Sărmăşagul a dispus de : 7504 iugăre cadastrale. Numărul locuitorilor: 1950.

Jandarmeria şi percepţia s-au mutat în clădire nouă în 1926 s-a construit noua clădire a primăriei, în cadrul căruia a funcţionat pe lângă administrația locală şi poșta. În anii 1926-1930 s-a construit noua şcoală compusă din patru săli de clasă şi locuinţa directorului, cu o contribuție din partea locuitorilor în valoare de 200000 lei. În această perioadă localitatea nu a avut medic propriu, medicul din Borla, dr. Csillag a venit de două ori pe săptămână în Sărmăşag, ca medic privat.

Din anul 1935 în Sărmăşag s-a trecut la învățământul de şapte ani. Primul director al şcolii gimnaziale a fost numit Buzogany Albert (cetățean de onoare post-mortem a comunei).

În 9 septembrie 1940-în urma deciziei Dicatului de la Viena, Sărmăşagul a trecut în cadrul administrației ungare. Primarul comunei a fost moșierul local, baronul Frochlich Albin, notar fiind Csapo Elek.

Şi al doilea război mondial a adus jertfe deosebite pentru localitate: 25 de morţi dispăruți pe câmpurile de luptă. în memoria lor s-a ridicat monumentul eroilor din grădina parohiei reformate, cu inscripția: „Au murit pentru patrie, nu au remușcări, fie bine cuvântat bunul Dumnezeu”.

Trupele sovietice au devastat localitatea, au jefuit şi şi-au bătut joc de locuitori, prevestind venirea noii orânduiri.

Regimul totalitar şi-a anunțat tendințele începând cu reforma agrară din 1945, fără a ține seama de dreptul la proprietate. Întreprinderea minieră, închisă pe timpul războiului, a fost redeschisă. In 1948 a fost dotată cu instalații moderne. În anul 1953 a început electrificarea localității. În comună, actuala strada garoafelor s-au construit locuințe de servicii pentru funcționarii minei, proprietarii terenului nu au fost consultați, repulsia fiind de așteptat.

S-au făcut în sfârșit demersuri pentru sănătatea populației. S-a contruit în 1949 un dispensar medical (între clădirea şcolii vechi şi noi a şcolii).

Dispensarul medical a fost mutat în clădirea castelului, in 1972, alături de secţia exterioare a Spitalului Orăşenesc Şimleu Silvaniei.

În domeniul agricol, în septembrie 1961 din două asociaţii în mod forţat s-a format gospodăria agricolă colectivă (predecesorul C.A.P.)

Întreprinderea minieră a atras un număr mare de locuitori în Sărmăşag, fiind necesară luarea de măsuri sociale, edilitare şi cazare a angajaților. S-au construit în partea de nord a comunei, numită Colonia Minei, locuințe tip vilă de 1-2 sau 3 nivele. Angajații minei au beneficiat de condiții (sporuri, facilități, club minier, creșă, retribuții speciale etc ).

În urma creșterii populației s-a pus problema extinderii reţelei de învăţământ. În 1963, apoi în 1970 s-au construit două corpuri noi pentru învățământul gimnazial şi liceal în anii dictaturii comuniste principalul scop al liceului din localitate a fost să asigure forță de muncă pentru întreprinderea minieră, care a trecut de la denumirea de I M. „Ardealul” la I.M. „Sălajul” Sărmăşag.

Viața culturală în această vreme s-a desfășurat în condițiile impuse de regim (în club minier activ şi activități muzicale-artistice la căminul cultural din comună).

Evenimentele din decembrie 1989 s-au desfășurat în Sărmăşag fără incidente. Solidaritatea oamenilor a neutralizat orice tendință de învrăjbire.

S-a trecut în urma trecerii la pluripartitism la alegeri democratice, la punerea în posesie a oamenilor în avuturile ce le-au fost luate pe nedrept.

În comuna Sărmăşag trăiesc mai multe etnii. Conviețuirea lor e armonioasă. O lovitură grea a fost închiderea treptată a I.M.Sălajul, ce a asigurat veniturile a sute de familii. După o perioada de convalescență, locuitorii şi în special minerii au trecut la fapte: lucruri în străinătate sau cele învățate la mină.

Fiind declarată zonă de favorizată, Sărmăşagul a încercat să atragă investitor autohton şi străini. Drept exemplu: Elite, S.A(prelucrarea lemnului), Europan S.A (morârit, panificație, alimentație publică) asigură locuri de muncă la peste 100 de angajați.

Peste 200 de agenţi economici, mici şi mijlocii îşi desfăşoară activitatea pentru a satisface nevoile localnicilor şi a partenerilor economici.

Prin fondurile asigurate şi prin posibilitățile existente s-au reabilitat străzi în comună, s-a efectuat aducțiunea de apă potabilă, racordarea la canalizare pentru apă menajeră, trecerea la telefonia digitală modernă.

În domeniul sănătății asistența sanitară este asigurată de doi medici de familie, vechiul dispensar fiind reabilitat în urmă cu 10 ani prin fonduri asigurate de ministerul sănătății. Îmbucurător este faptul că în localitate funcţionează trei medici stomatologi. În domeniul educației după o perioadă de stagnare ne-am adaptat la condițiile impuse de economia de piață . Grupul Şcolar Industrial funcționează în medie cu șapte sute de elevi, din clasele I-XII, cu secțiile de predare în limba română şi maghiară.

De remarcat e faptul că prin sprijin guvernamental, proiecte câștigate şi cu sprijinul primăriei școala a fost dotată la standarde europene (clădirile în număr de 3 izolate, încălzire centrală, introducerea apei potabile şi sisteme informatizat). În octombrie 2008 a fost predată noua sală de sport, cea mai mare construită în județ în ultimii ani.

Deci sunt asigurate toate condițiile pentru un învățământ de calitate, s-a încercat şi se v-a încerca să se pună un accent şi în viitor pe îmbunătățirea infrastructurii, a reabilitării clădirilor de interes public.

Vechiul castel de peste 250 de ani a fost reabilitat, fiind un adevărat centru cultural din zonă.(funcționează trupă de teatru amatori, formația de dansuri populare, cercuri de arte plastice şi soliști vocali, împreună cu cei instrumentiști.) în comună funcționează, prin preocuparea primăriei un centru de zi pentru copii care provin din familii marginalizate, cu probleme sociale sau copii care au probleme la învățătură.

Se impune ca într-o comună unde trăiesc aproape 7000 de locuitori, să se bucure de condiții propice, de aer curat şi spații verzi.

Recentele recensăminte arată că populația nu este în descreștere, locuitorii comunei își proiectează viitorul în localitatea natală. În concluzie putem afirma că Sărmăşagul e o localitate cu un progres dinamic, încă în căutare de identitate, conștientă de faptul că viitorul depinde numai de locuitorii ei.

întocmit de :

Prof grad.I HORVATH IOSIF Catedra: Istorie-Socio-Umane Liceul Tehnologic Nr.1 Sarmasag